My place


Acasa / Lucrari / ACCES si MANSARDA

Etichete arhitectura
Nume lucrare ACCES si MANSARDA
Tip lucrare arhitectura
Localitate Timisoara
Autor lucrare Vladimir Obradovici
Echipa de proiectare s.c. Archaeus Studio s.r.l.
Alti colaboratori Alina Tirtea, Nicolae Munteanu
Anul proiectarii 2007
Anul executiei/finalizarii 2009
Suprafata construita 55 mp

Acest proiect reprezită o intervenţie asupra unei locuinţe tip duplex din zona centrală a oraşului Timişoara prin care s-a dorit separarea unor spaţii din imobilul existent pentru a le folosi ca birouri cu acces separat. Proiectul a fost gîndit in doua etape: prima, care este in curs de finalizare, reprezintă un corp nou de acces ce oferă spaţiile necesare recepţiei, grup sanitar si circulaţia verticală care leagă spaţiile de birou de la parter, etajul 1 şi ajunge pînă la nivelul viitoarei mansarde. Etapa a doua va reprezenta realizarea mansardei peste intreaga lociunţă prin ridicarea nivelului acoperişului in zona posterioară şi păstrarea aspectului actual pe faţada principală a casei.
Construcţia se găseşte intr-o zona urbana eterogenă din punct de vedere al imaginii arhitecturale, al finisajelor folosite şi al vechimii clădirilor.
Construcţia a fost amplasată pe spaţiul între faţada laterală a imobilului existent pe colţul parcelei şi limita de proprietate, acest spaţiu are o lăţime ce variază intre 2,6m-3,2m. Faţada laterală a clădirii existente nu avea decăt doua goluri pe colţul cu faţada principală, aceasta neavînd o relaţie optimă cu strada, iar spaţiul pînă la limita de proprietate era un spaţiu rezidual nefolosit.
Deoarece pe strada aferentă noii construcţii, imobilele se află în mare parte pe limita de proprietate iar restul avînd retrageri variabile, a fost justificată construirea pe limita proprietăţii.
Din motive structurale corpul orizontal este realizat pe o structură de lemn, pereţi tip sandwich şi avînd ca finisaj exterior nişte panouri din lamele verticale de lemn. “Turnul” ce adaposteşte scara, este realizat pe o structură metalică ce reazămă pe un modul de cadre de beton la nivelul parterului. Închiderea casei scărilor este realizată cu fatadă cortină iar la o distantă de 60cm de aceasta este “coaja” formată din lamele de lemn. Aceste lamele au fost dimensionate pentru a umbri casa de scară din luna mai pana in septembrie, in restul anului folosind lumina pentru incălzirea suplimentară a spaţiului interior. Între faţada cortină şi coaja de lemn avem un spaţiu de trecere in jurul turnului pentru intreţinere.
În interiorul “tubului orizontal” avem goluri doar pe capete, între acestea fiind două locuri importante: accesul şi intersecţia dintre circulaţia orizontală şi cea verticală. Accesul este marcat printr-un luminator peste un copac ce are ca fundal o porţiune din vechea faţadă a casei, iar zona scărilor este marcată de lumina verticală şi prin detalierea unor elemente ale scării.

 

Inapoi